toamna de ianuarie

ploaia se privea
in oglinda chicotind.

Strigătul Poeziei

Motto: «Poezia adaugă viaţă vieţii» (Nichita Stănescu)

Poezia răsucea peniţa între degete, picta literele, apoi cu delicateţe şi furie le anula cu mii de liniuţe dese: ”Testament”. Mototoli foaia brodată cu pete de cerneală şi o aruncă cu furie în perete. Pentru ce să se mai obosească? Şi-aşa nu va citi nimeni… se vor descotorosi de ea fără nici cea mai mică mustrare de conştiinţă şi va ajunge în groapa de gunoi pentru descompunere eternă. Poezia deschise larg fereastra şi se urcă pe pervaz. ”E întuneric la voi, aici, acolo. V-aţi ascuns între nori…”, murmură cu un pahar de vin roşu, făcând semne disperate omului îmbrăcat în palton care traversează strada”. Mă mănâncă viermii, boierule, în pagini roase de nesomnul oaselor!” Priveşte cu speranţă, aşteptând o rază de lună salvatoare. Îşi balansează mersul în jurul pervazului de metal, învârtindu-şi rochiţa gustată de molii. ”Îmi tociţi petalele de trandafir roşu! Mă striviţi între televizoare, ipoduri, haine cochete. Ochii voştri sticloşi îmi izbesc mâinile şi picioarele de stânca cenuşie! Mă mănâncă viermii, boierule!”, zbieră Poezia cu buzele fierte de vin. Se aşeză ca un copil plictisit pe marginea pervazului, numărând oamenii care trec cu ochii-n asfaltul rece. ”E frig acolo, mi-e frig şi mie, căci mi-a mai rămas doar buza de sus şi un dinte. Ştii, boierule, viermii mor de foame!” îşi puse lacrimile în mâini, legănându-se. Apoi se ridică hotărât şi brusc în picioare, întinzând mâinile ca nişte aripi străvezii. ”Pentru tine lumea e plată şi gri, ca un şoarece între gratii! Te-ai înecat în prea multă luminăă! Uite, ai carii de la atâta privit în soare! Dar, ţie ce îţi pasă? Tu mergi mai departe pe strada plină de ploaie mută. Uite, cănici ploaia nu mai chicoteşte! Se mănâncă viermii între ei, boierule! Şi-au gustat capetele şi-acum se întreabă cine sunt.”
Poezia îşi îndreaptă cutele de la rochiţă zâmbind, izbeşte paharul în cioburi scurte şi negre, de asfalt. Îşi potriveşte trupul vlăguit, ca un vis de nor portocaliu.” Ţurţură lampa de frig, boierule, şi se va stinge! Îmi rod viermii buza de sus şi dintele, boierule! Şi tu, boierule, continui să-ţi afunzi urechile, în chestiile alea negre şi urlătoare…”

azi adia vantul...

"I will show you fear in a handful of dust" (T.S. Eliot)

Definitie

Ana Blandiana

Sa fii frunza
Si obligata
Sa te porti
Asemenea tuturor frunzelor,
Desi intelegi
Si chiar poti
Cu totul si cu totul
Altceva:
Fapt din care
- Uluitor -
Sa nu tragi concluzia
Ca esti altfel decit frunzele,
Ci ca ele, frunzele,
Sinit altfel decit ele insele.


Iata o definitie.