marți, 11 ianuarie 2011

Introducere-continuare

Omul cu o mie de vulturi nu era asa de inspaimantator pe cat dorea el sa fie, avand o infatisare mai degraba blanda: urechile si ochii rotunjori precum cei ai ursuletilor de plus, un zambet perpetuu intiparit pe fata, de care vroia sa scape si pe care-l picta mereu stramb. Uneori se costuma intr-un clovn suparacios, imbufnat, cu nasul mereu vanat. Ii placea sa sperie astfel copiii, cel putin asa vroia sa creada el, caci lor li se facea imediat mila si-i ofereau prietenia lor.
Exact de aceasta fugea omul: de prietenie, de iubire, de fericire, de aceste lanturi care-i strangeau inima si-i tintuiau picioarele. Insa orice facea, se tineau scai de el precum lipitorile.
Omul cu o mie de vulturi calatorea mult, insa mai mult pe jos prin paduri, prin campie, prin sate, de aceea incaltarile sale i se tocisera de tot. Se opri la marginea unui sat saracacios, prapadit. Nicio suflare, parca era mort, numai focul din hornuri contura niste stafii indepartare. Miros de planset si moarte.
Infometat, omul isi trimise cate doi vulturi de pe fiecare mana pentru a fura din case. Astepta ascuns dupa un copac prada, planuind sa plece imediat. Vulturii au patruns ca vijeliile pe ferestre, au ciugulit tot ce era bun pentru omul nostru, pana cand au dat peste un obstacol neprevazut. Degeaba au strigat pe stapanul lor, caci s-au preschimbat in niste colivii reci si anoste. Aripa Arsa era singurul om care putea prinde pasari cu mana, dar omul nostru se pare ca nu stia despre el si cazuse in capcana.
-DACA vrei sa-ti mai vezi vulturasii, va trebui sa platesti un tribut. Nu e greu. Vei vedea. Trece repede, batu pe umar, speriindu-l.
Vulturii ceilalti incepusera a se caina si a se plange, creand o larma ingrozitoare. Omul le facu vant sa zboare, insa ei nu vroiau si pace. Il ciuguleau ranindu-l si infruptandu-se din sangele lui.
-Va trebui sa sapi cate trei gropi adanci in spatele fiecarei case din sat. Treaba usoara! Fii atent! gropi adanci pentru toate pacatele si pentru toti mortii casei respective. Prea miroase a duhuri rele prin sat. pleca fluierand, aruncandu-i lopata la picioare. Vulturii ciuguleau cu nesat si falfaiau razbunator in juru-i.

marți, 4 ianuarie 2011

Introducere

Era el, omul cu o mie de vulturi pe fiecare mana, ce statea in centrul mlastinii, privind-o triumfator, crezand ca el este singurul care o cucerise. Inalt, ochii pareau a sorbi toate tristetile lumii si totusi acestea nu erau de ajuns pentru a le reda stralucirea de alta data. Era mlastina cea mai trista, mai intunecoasa, mai friguroasa, si totusi il primise in bratele ei. Omul cu o mie de vulturi era fericit, asa de fericit ca penele de vulturi se preschimbau in pene de porumbei albi si incepeau sa falfaie bucurosi in semn de dragoste. Mlastina se schimba incet- incet, mai luminoasa, mai calduroasa, mai zambareata. Pana cand, intr-o zi soarele lumina noroiul. O minune, nimic nu mai era la fel, noroiul nu mai fremata nelinistit, ci zambea precum un val al marii dulce in caldura diminetii. Omul cu o mie de vulturi nu mai vazuse asa ceva niciodata, razele ii gadilau chipul, se simtea satul, linistit, fara griji, chiar vesel. Nu-si mai putea misca picioarele, intrucat ele se legasera asa de mult de mlastina si nu mai erau ale lui. Forma cu mlastina un TOT, erau o Fiinta mare si fericita ce se incalzea la soare lenesa.
Omul cu o mie de vulturi se infurie foarte foarte tare. El isi dorise doar un refugiu rece si intunecos, iar acest refugiu devenea tot mai clar caminul lui. Asa ceva nu putea accepta. Trebuia cu orice pret sa-si pedepseasca fericirea pentru ca inflorea atat de nestingherita si-i rapea intunericul. Devenise atat de fericit incat toti vulturii se preschimbasera in porumbei si-si luasera zborul, ciripind prin copaci la soare. Ochii i se preschimbara intr-un desert infinit, pierdusera lucirea proaspata de alta data, acum licareau multumiti si odihniti, fara vreun izvor care sa-i hraneasca. Vederea i se impaienjenise si trebuia cu orice pret sa planga din nou daca vroia sa nu orbeasca de tot. Ingenunche in radacinile sale si se gandi, insa cu teama ca mlastina fericita sa nu-l auda si sa-i zadarniceasca planurile.