Astăzi pare că m-am trezit din
somn. Refuz să mai fiu un somnambul prin acest magazin cu de toate. Întredeschid
ochii, dar pleoapele se prăbuşesc sub galonul de somn. Refuzul meu este
deposedat de toate drepturile şi I se pun cătuşele. În temniţă cu tine, în
temniţă! Dar nu pot să-mi dau seama cine vorbeşte, e prea multă lumină şi prea
mult întuneric. Jumătăţi de cuvinte abia rostite, abia bănuite…
Şi atunci a intrat o adiere de aer
mediteranean însufleţind totul şi trântind uşa magazinului aşa de puternic
încât au sărit toate lingurile de lemn agăţate pe pereţi. Până şi pânzele de păianjen zâmbeau,
chicotind, încurcându-mi şi mai mult fâstâceala. Probabil au interesat-o
eşarfele din mătase pe care le aveam expuse în geam, deşi nu se mai vedeau
demult aşa bine din cauza ploilor şi ninsorilor. De ce le-aş fi curăţat?
Lucrurile de valoare trebuie mereu protejate de armate de insecte fioroase.
Îşi purta mâinile micuţe şi fine
deasupra mirodeniilor, iar tâmplele mele zvâcneau, galopau pe autostrada
existenţei mele. Până la ultima picătură! Copitele cailor băteau furioase la
volanul unei decapotabile gri. Cu ce vă pot ajuta, aş fi vrut să pot articula măcar
două cuvinte, dar se opreau speriate de răsuflarea mea, de vocea mea care putea
să fie ori prea subţire, ori prea groasă, ori să nu fie deloc. Poate rămăsesem
fără, n-aveam de unde şti, căci urechile mele demult nu mai distingeau
realitatea de imaginar. Se opri asupra
raftului cu cărti, tamponându-şi obrajii cu un şerveţel, în timp ce eu
gesticulam agitat către oglindă, căci putea lesne să o folosească. Ochii
rotunzi şi albaştri, ochii rotunzi şi albaştri, mă blocasem ca o păpuşă
întoarsă cu cheia căreia I s-a stricat mecanismul şi rămăsesem cu degetele
întinse aşteptând. Iar privirea ei se fixase asupra mea exasperantă, sufocantă
căci nu-i desluşeam sensul. V-am întrebat dacă aveţi “Greaţa” de Sartre, atunci
m-am năpustit asupra raftului răvăşindu-l, sortându-l, însă nu puteam citi
titlurile, autorii, vedeam cu uşurinţă tot ce scria acolo şi nu puteam pricepe.
Treceţi mâine, o caut prin depozit, sigur este acolo. Imediat după uşa se
închise în urma ei, m-am prăbuşit pe podea. Şi ştiam că va veni momentul în
care va cere mult mai multe, iar stratul gros de praf mă va împiedica să i le
dau. Poate îmi va jefui magazinul fără măcar vreo ameninţare. Oamenii mereu te
lasă mai gol după ce pleacă, iar pereţii se strâng în urma lor.
Mi-am dat seama ca ceva era în
neregulă cu calculele simplexului meu, atinsesem maximul de resurse şi minimul
de rezultate.