Fiecare avem un demon in noi, care ne rade voios sub unghii.

maturatori de vise (fragment)

primǎvara n-aduce decât începuturi de poduri
între nicǎieri şi totdeauna
când arlechinii pictaţi cu ramuri de mǎslin
încearcǎ sǎ devinǎ acrobaţi
între liniile de marcaj ale îngustului drum
când oamenii au în ochi fluturi

e-adevǎrat ce se spune din vârful buzelor
când se lasǎ amurgul ?
cǎ suntem nişte etaje din seara mult prea tristǎ
a unui bloc zdrenţuit de cutremure
cǎ suntem nişte nume-numere ce se rostogolesc
precum fuioare ameţite pe scǎrile blocului
vrând a boteza mǎcar o treaptǎ cu amprentele umede
de lut ale eului nostru.

nu se poate lǎsa copilul din noi sǎ se joace
în nisip de-a vacanţa
când noi suntem gloanţe la ruleta ruseascǎ
când fiecare are propriul demiurg
cǎruia ar vrea sǎ-i înghitǎ aura
sǎ o pǎstreze precum un trandafir
o amintire
el nu mai e de-al lor, e doar un
jucǎtor febril de zaruri

mǎturǎtori de destine suntem
de iluzii idei
primǎvara carǎ dupǎ ea doar vagoane
cartonate
iar noi, bosumflaţi pe calea feratǎ
numǎram câţi pufi de pǎpǎdie au mai rǎmas
pânǎ mâine
Cǎci abia Mâine am vrea sǎ plecǎm spre Nicǎieri

Sfarsit

Biserica- "acolo locuieste cel mai demn de respect sentiment omenesc. Oamenii simt nevoia sa faca o casa sentimentelor lor." (181)
" Cand stati in fata oglinzii, in clipa in care va priviti, nu mai sunteti vie! Fiindca pentru a va vedea, trebuie sa opriti pentru o clipa viata. A te aseza intr-o pozitie anume e ca si cum ai deveni statuie pentru o clipa. Viata e in continua miscare, nu poate niciodata sa se vada pe ea insasi cu adevarat." (193)
"A te cunoaste inseamna a muri."
"Dacă numele este lucrul, dacă un nume este în noi conceptul oricărui lucru din afara noastră, iar fără nume nu există conceptul, şi lucrul rămâne în noi ca orb, indistinct şi indefinit, ei bine, atunci acesta pe care l-am purtat printre oameni să-l graveze fiecare, inscripţie funerară, pe fruntea imaginii cu care i-am apărut, şi s-o lase în pace şi să n-o mai po-menească. Nu e altceva decât asta, o inscripţie funerară, un nume. Li se potriveşte morţilor. Cui a terminat. Eu sunt viu şi nu termin. Viaţa nu se termină. Şi nu are habar de nume viaţa." (209)
L. Pirandello- Unul, niciunul si o suta de mii

incercari de recuperare

Eu: -De cate ori vreau sa plec, ma impiedic de buruieni.
NuEu: -Pleaca! Cine te opreste? NuEU incerca sa fotografieze fulgerul luminos.
Eu: -As vrea sa nu ma mai sufoce lanturile. As vrea sa le pot largi, sa suflu mai usor.
NuEu: -Imposibil! Aici e un joc de "totul sau nimic", lanturile sunt imobile. Pleaca! Cine te opreste? rotea obiectivul in functie de lumina soarelui.
Eu: -As vrea sa iau totul cu mine. As vrea sa fiu liber, as vrea sa plec, sa scap de lanturile astea.
NuEu: -Esti las, ti-e teama sa traiesti, ti-e teama sa fii liber. frustrat ca fulgerul disparea prea repede, dadu ochii peste cap si sorbi o gura din cafeaua fierbinte.
Eu: - Teamǎ ? Oare nu tocmai faptul de a renunţa la lanţuri se cheamǎ laşitate ?
NuEu: -Hm, tie ti-e teama sa nu-ti inghita vidul gandurile si sa te pierzi. E un joc de "cum si ce".
Eu: -Oare exista viata dincolo de lanturi?
NuEu: -Exista oriunde vrei sa o gasesti. bucuros deoarece in sfarsit a fotografiat o spada pe cerul imbufnat.
Eu: -Dar libertate?

Tagore -66-

"Un nebun ratacea, cu paru-ncalcit, ars de soare, acoperit de pulbere, cu trupul straveziu, buzele stranse ca si poarta inchisa a sufletului sau, cu ochii arzand, ca lampa de sticla ce-l intovarasea, cautand piatra intelepciunii.

(...)Asemeni oceanului, ce neincetat se inalta spre cer, ca sa atinga necuprinsul.
Asemeni stelelor ce se rotesc, nazuind catre-o tinta niciodata atinsa.
Astfel pe plaja pustie, nebunul, cu suvitele roscate de pulbere, ratacea cautand piatra intelepciunii.

Intr-o zi, un strengar se opri si-l intreba: Cum ai gasit acest lant de aur, care-ti incinge mijlocul?
Nebunul tresari, lantul, candva de fier, se prefacuse in aur! Isi lovi fruntea cu salbaticie: << Unde, unde mi-am implinit fara de stire, visul?>>
Prinsese obiceiul sa incerce pietrele pe care le-aduna, lovindu-le cu lantul sau si sa le-arunce ganditor apoi, fara a cerceta de se-ntamplase vreo schimbare.
Amurgise, spre apus, cerul era de aur. Pustiit, cu trupul si sufletul dezgolit, asemeni unui arbore dezradacinat, nebunul porni sa caute iar comoara pierduta."

Nu exista masini, exista doar trenuri

Nu exista masini, exista doar trenuri.
Noi ne jucam de-a arhitectii, de-a vizionarii, de-a poetii, dar avem doar arcuri si sageti.
Noi ne jucam de-a fi, de-a trai, de-a visa, dar suntem schiopi, muti, orbi.
Noi ne jucam de-a zambetele, de-a plansul, de-a moartea, dar suntem precum omul cu toiegele.

Nu exista masini, ci doar masini imbarcate in trenuri ce se joaca de-a calatoria.

Ieri, acum, maine

Azi e 5. 5 babe mohorate si ploioase. Ce mult barfesc! Se aud ecouri de peste tot. Vorbesc intruna despre vecina de la parter, vecina de la colt, numai vecine au in minte. Si nume. Chiar si numele meu.
Babelor mele le place sa ninga. Si ele ning cu martisoare, cu flori ofilite, cu trenuri, cu roti de masini; ele ning cu orice inutilitate. As vrea sa ninga cu vointa. Sa o adun de pe jos, sa o reconstitui ca pe un puzzle stricat, scorojit, o bucata de carton pe care sa o sudez in bucata de corset lipsa.
As vrea sa mai ninga cu nume. Un nume nou, ca o renastere primvaratica, pe care va trebui sa o castig an de an. Un nume nou, pe care sa mi-l scrijelesc pe frunte ca o chemare veche.
As vrea sa mai ninga cu urechi, cu timpane. Care sa vibreze si sa aud vocile, toate vocile din lume, pe care am uitat sa le aud, pe care nu mai stiu cum sa le aud.
As vrea sa mai ninga cu oase noi, cu sperante, cu idei, pe care sa le pun cap la cap si sa-mi reinoiesc corpul si aripile.
Dar... m-am impotmolit in nameti si am uitat sa culeg fulgii in palma. As vrea sa ninga cu remorci... e frig.