"Un nebun ratacea, cu paru-ncalcit, ars de soare, acoperit de pulbere, cu trupul straveziu, buzele stranse ca si poarta inchisa a sufletului sau, cu ochii arzand, ca lampa de sticla ce-l intovarasea, cautand piatra intelepciunii.
(...)Asemeni oceanului, ce neincetat se inalta spre cer, ca sa atinga necuprinsul.
Asemeni stelelor ce se rotesc, nazuind catre-o tinta niciodata atinsa.
Astfel pe plaja pustie, nebunul, cu suvitele roscate de pulbere, ratacea cautand piatra intelepciunii.
Intr-o zi, un strengar se opri si-l intreba: Cum ai gasit acest lant de aur, care-ti incinge mijlocul?
Nebunul tresari, lantul, candva de fier, se prefacuse in aur! Isi lovi fruntea cu salbaticie: << Unde, unde mi-am implinit fara de stire, visul?>>
Prinsese obiceiul sa incerce pietrele pe care le-aduna, lovindu-le cu lantul sau si sa le-arunce ganditor apoi, fara a cerceta de se-ntamplase vreo schimbare.
Amurgise, spre apus, cerul era de aur. Pustiit, cu trupul si sufletul dezgolit, asemeni unui arbore dezradacinat, nebunul porni sa caute iar comoara pierduta."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu