Cand nu gasesti niciun motiv pentru a continua, mereu exista ingeri care te imping in directia pe care vrei sa o doresti. Sau asa pare. Exact cand intrebi: se merita? Pot? Trebuie? S-ar potrivi puterile mele? Cineva apare din neprevazut si iti spune clar si raspicat: DA! Vrei sa renunti? Dar realitatea iti da mereu ghionturi ca nu se poate. Si in definitive te bucuri, pentru ca te simti obligat sa faci ceea ce iti place si nu poti. De ce suntem propriile noastre piedici?
M-am saturat de frica ascutita si metalica pe care o port in mine, ca un ferastrau care taie, taie, taie, taie din mine in fiecare clipa si nu ma lasa niciodata sa fiu eu. Dar poate n-as mai fi eu cu adevarat daca n-as ascunde in suflet un soricel speriat de bombe, care explodeaza in jur, amenintari cu adevarat feroce. Insa frica e miraculoasa, este un mod prin care te poti elibera de propriul trup si de realitate. Se intampla cand vrei sa fugi atat de tare incat nu mai simti nimic in afara de libertatea sufletului, te detasezi, totul pare iluzoriu, nu mai poti sa auzi, sa vezi, sa te misti, iar visarea si zborul vin firesc. Se aseaza in talpi, ca niste mici furnici din iarba si totul devine atat de usor si simplu, mai simplu decat o respirare.
