miercuri, 23 decembrie 2009

Cine are curajul sa fie singur?

joi, 17 decembrie 2009

Caderea in timp (E. Cioran)

"Cei mai multi respira fara sa-si dea seama, fara sa cugete la asta; dar daca intr-o buna zi nu mai pot respira, vor vedea cum aerul, devenit deodata o problema, ii va obseda clipa de clipa. Nefericiti cei ce stiu ca respira, si inca si mai nefericiti cei ce stiu ca sunt oameni!
Convins ca va veni si vremea lui, ca e in stare sa-l ajunga din urma si sa-l depaseasca pe Dumnezeu, omul se agata- cu invidie- de ideea de evolutie, ca si cum faptul de a inainta ar trebui in mod necesar sa-l duca spre cel mai inalt grad de perfectiune. Tot vrand sa fie altul, va sfarsi prin a nu fi nimic. Neindoielnic, evolueaza, dar impotriva lui insusi, catre o complexitate care-l nimiceste." (pag.25)

luni, 7 decembrie 2009

introducere ( va urma)

Clovnii, foarte inversunati de felul lor razator, se bateau pentru a castiga suprematia peste mlastinea de la marginea padurii. O mlastine murdara, decorata cu suflete de papadii moarte si nefericite, clape dezmembrate din acordeoane, agatate de copacii indoiti de povara vantului. Clovnii erau fericiti. Era un popor de posibili supusi pe masura capacitatii lor de a face circ. "Se vor distra toti. Nimeni nu va scapa de rasetul nostru." asa gandeau ei si-si frecau mainile cu viclenie. Mlastina adulmeca vantul ingrozitor de puternic dinspre rasarit, era trista, luna nu se mai vedea demult ca sa lumineze calea prin padure. Norii acopereau tot ca o panza deasa de paianjen. Nimeni nu se mai ocupa de rasul ei, toti erau preocupati de amuzamentul lor.

Intr-o zi, clovnii s-au decis sa revigoreze atmosfera si au introdus un numar nou in spectacolul lor: tragedia. Trebuiau sa se certe, sa se impace, sa inventeze greseli in numerele de magie. Amandoi execelau in magia de a face lucrurile sa dispara sau sa moara. Tot ce atingeau capata un miros de cadavru. Atunci, tinutul vulturilor simti ca e prada buna in mlastina.

marți, 1 decembrie 2009

Aiureli

Poate ca e doar umbra zilei de ieri care-mi bantuie cu indarjire picioarele si nu le lasa a merge. Poate ca ea vrea cu ardoare rolul de judecator al lumii ce urmeaza. Ce drept are ea? Dreptul ca a fost? Dreptul la va fi, il au doar cei ce sunt. Mortii nu invie, ei doar se nasc din nou din umbre. Ce drept au ei de a-ti lega picioarele?