introducere ( va urma)

Clovnii, foarte inversunati de felul lor razator, se bateau pentru a castiga suprematia peste mlastinea de la marginea padurii. O mlastine murdara, decorata cu suflete de papadii moarte si nefericite, clape dezmembrate din acordeoane, agatate de copacii indoiti de povara vantului. Clovnii erau fericiti. Era un popor de posibili supusi pe masura capacitatii lor de a face circ. "Se vor distra toti. Nimeni nu va scapa de rasetul nostru." asa gandeau ei si-si frecau mainile cu viclenie. Mlastina adulmeca vantul ingrozitor de puternic dinspre rasarit, era trista, luna nu se mai vedea demult ca sa lumineze calea prin padure. Norii acopereau tot ca o panza deasa de paianjen. Nimeni nu se mai ocupa de rasul ei, toti erau preocupati de amuzamentul lor.

Intr-o zi, clovnii s-au decis sa revigoreze atmosfera si au introdus un numar nou in spectacolul lor: tragedia. Trebuiau sa se certe, sa se impace, sa inventeze greseli in numerele de magie. Amandoi execelau in magia de a face lucrurile sa dispara sau sa moara. Tot ce atingeau capata un miros de cadavru. Atunci, tinutul vulturilor simti ca e prada buna in mlastina.