starea de visare

starea de visare se manifesta in special cand e luni, e toamna si esti surmenat. atunci uiti orarul si mama orarului si mergi la scoala ca de obicei la ora 8, intrand
brusc si cuprinzator in clasa la fara 10. atunci ramai impietrit cand iti vezi toti colegii in banci, cuminti, linistiti si avand in fata lor o tipa blonda. te gandesti ( absurd?!) ca poate e una care face reclama la always si dai sa intri, dar tipa iti zice ceva ce nu reusesti sa intelegi (repet: esti surmenat). deci iesi afara si scormonesti bine-bine de tot in memoria ta sa vezi ce-ai omis. si descoperi ca ai avut de la 7 si ca tipa nu era de la always si ca era profa de antreprenoriala. :-P

starea de visare este atunci cand mergi ca o nebuna pe holurile scolii gandindu-te ca poti inventa o poezie olfactiva si gandindu-te ca ai mai reflectat asupra acestei dileme si ca nu te-ai apucat inca de treaba. starea de visare se prabuseste atunci cand din prea mult elan calci tovarasi de scoala pe picioare din cauza ca nu i-ai observat sau te impiedici brusc pe scari si risti sa faci un mic si dragut rostogol. atunci iti scuturi un pic creierul, iei contact cu realitatea si iti ceri scuze ( daca sunt raniti).
starea de visare se amplifica in curtea scolii unde fiind soare ( sau nori plumburosi) te trezesti cantand si gandindu-te ca groapa de asfalt de langa picior poate fi o sursa buna de inspiratie...

in definitiv... ce e starea de visare? e ca si cum ai parasuta cu o punga de plastic deasupra oceanului. sau o fantoma de os de peste pe retina pe care nici n-o simti, nici nu te inteapa.
si totusi ce e starea de visare?

zumzet de seara- haiku

intr-o speranta ca oricum nu le va citi nimeni decat Andra... :)
1.
Coaja de mar spirala
mancandu-se-n ea
- Eternitate.
2.
strigat de liniste alba-
ingenunche o stea
pe asfaltul orb.

amprenta

o carte care merita citita pana la ultima litera :)

27

Tagore

"Pune temei pe iubire, chiar dac-aduce durere. inima nu ti-o fereca!"
"O, nu, prietene, vorbele tale sunt tainice si eu nu le pot pricepe!"

"Rostul lumii e doar sa se daruie intr-o lacrima, intr-un cantec iubito!"
"O, nu, prietene, vorbele tale sunt tainice si eu nu le pot pricepe!"

"Rasfatul dragostei e vremelnic asemeni unui strop de roua, in vreme ce rade, moare.
dar durerea este puternica si statornica. Ingaduie dragostei ce doare sa fie treaza-n ochii tai!"

"Floarea de lotus se desface-n lumina soarelui si da tot ce are. Ea nu ramane
doar un mugur in ceata eterna a iernii!"
"O, nu, prietene, vorbele tale sunt tainice si eu nu le pot pricepe!"

dupa amiaza de toamna folkista

Nu Acum - Cantec singur
Asculta mai multe audio Muzica »




Nu Acum - Elegie
Asculta mai multe audio Muzica »



Nu Acum - Ultimul Apus
Asculta mai multe audio Muzica »




Nu acum - Un fel de a iubi
Asculta mai multe audio Muzica »



Nu Acum- Balada
Asculta mai multe audio Muzica »




Nu Acum- Ne cunoastem
Asculta mai multe audio Muzica »

fericire muscata de nori

cantec de noapte

http://www.bestmusic.ro/muzica/Nicu-Alifantis-RO-/Cantec-de-noapte-ix298121-ida3325.html#piesa
Nicu Alifantis

Pietre-n cale, mereu pietre
Nimeni, bezna, nu ma indreapta
Pana la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapa
Pana la tine nici o piatra
Nu mai vrea sa-mi fie treapa

Pietre sunt si iarasi pietre
Pe poteca mea de dor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor
Greu se lasa, greu se lasa
Dumnezeul pietrelor

Lung e drumul, ceasul lung
Rogu-ma, ma rog intr-una
Noaptea sa-mi ajute luna
Pana la tïne sa ajung

Aripi de înger…

de roxx

-A venit vremea sǎ cucereşti calul troian!

Îmi şopteşte îngerul.

Dar sufletul meu tace,

Se mai gậndeşte încǎ la frunze.

-Gǎseşte norii in iarbǎ !

Îngerul fậlfậi din aripile-I roşii.

Sufletul meu s-a agǎţat cu ochii de aer

Şi-şi numǎrǎ moleculele.

-Strậnge petalele de apǎ,

Cele tulburi transformǎ-le în piatrǎ.

Îngerul mǎ privi drept în inimǎ,

Dar ea nu mai era în suflet,

Pierise demult, acum aparţinea stelelor.

-Eu trǎiesc viaţa plastilinei, mǎ rumegǎ

Mậinile roase de Soare, mǎ construiesc

Dupǎ viaţa lor galbenǎ.

Aş vrea sǎ-mi dai viaţa mea.

Am obosit sǎ mǎ mǎnậnce greierii.

Îngerul auriu suspinǎ:

-A venit toamna !

Şi oamenii vor deveni picuri de ploaie cenuşie !

Îmi iau aripi de frunze,

Nu verzi, ci de culoarea trandafirului amurgit.

Zbor… zbor spre culmile de argint ale gậndului,

Unde iau înfǎţişarea norilor, cậmpiilor verzi în soare.

Îngerul se plậnge :

-E pustiu aici… e pustiu în sufletele voastre,

Şi marea nu se aude cậntậnd.

-E tǎcere aici… e prea multǎ tǎcere,

Încật pậnǎ şi tristeţea îşi cheamǎ moartea.

Îngerul cǎzut în iarbǎ strigǎ:

-A venit toamna şi aripile-mi sunt strivite!

Ploaie.

Apele sufletului

de Nichita Danilov

Cineva bate cuie în apă ca în propriile sale tălpi.

Cineva întoarce pe dos apa ca pe propriul său suflet.

Cineva priponeşte apa de mal şi pleacă tăcut în josul rîului.

Cineva atîrnă de pereţi apa şi se întinde în pat.

Cineva zace la mare adîncime în apă şi tremură de frig.