Revelatie

Era acolo, era Ea, axis mundi, nascatoarea tuturor vietilor, tuturor lacrimilor si zambetelor din acest univers. Nemiscata, sprijinind pe umerii ei tot forfotul nesfarsit al acestei lumi, scara fragila intre cer si pamant, ca intr-o fotografie vibranda a miros de toamna si primavara. Era Ea, mama-salcie si parea ca ma tine in brate, spunandu-mi sa nu-mi fie frica: "Totul va fi bine! Ai curaj!".

Plictiseli

Eu: Ce e plictiseala aceasta care imi impatureste bataile inimii, ca pe o partitura pretioasa, departe de cei curiosi?
NuEu: leganandu-se in hamacul prins de-a lungul camerei. Uneori e bine sa dormi. Lucrurile trec de la sine.
Eu: Vidul acesta care se scurge prin mine, agatandu-mi fiecare celula pana la descompunere. Parca ma tarasc pe spatele unui sarpe din plastilina.
NuEu: Statul e mereu fals. Nimeni nu sta niciodata cu adevarat. casca adanc, fredonand o melodie dintr-o foaie de ceapa. Leganarile loveau masa din bucatarie sacadat.

Eu taie legaturile hamacului, transfigurat, alb ca varul, tremurand. NuEu se trezeste pe podea buimac.
Eu: Uneori e bine sa stai. Atunci timpul se plictiseste si el.
NuEu casca prelung si adoarme la loc. Eu clipeste intruna cu ochii in gol si ceasul la mana.
Seara somnoroasa cu zambet de toamna.

Definitie incompleta a noptii din noi

Decojim ce ne-a mai rǎmas de trǎit

ca pe o portocalǎ stricatǎ,

gunoierii gândurilor şi iubirilor noastre.

Câteodatǎ vrem sǎ murim

doar ca sǎ ne putem închipui cǎ suntem

pǎsǎri Phoenix.

Câteodatǎ ne ardem falsele pene de înger

vrând a ne învinge demonii,

cǎci e atât gunoi şi suferinţǎ într-o respirare.

Noaptea se joacǎ de-a v-aţi ascunselea

printre mâinile noastre ruginite şi ţepene,

ca o indiancǎ cu sclipiri de dragoste angelicǎ.

Ne cǎutǎm numele în ochii altor oameni,

ce ne privesc cu propriile lor iniţiale.

Cǎlǎtori pe marginea drumului,

ne plimbǎm cu noaptea-n sacoşǎ

împrǎştiindu-i corpul pe strǎzi,

doar toamna cuvintele se descompun

şi le tragem de oase, de artere, de vene

crezând cǎ nu le vom uita niciodatǎ.

Gunoieri netrebnici !

nici zdreanta propriului suflet

n-o putem pǎstra în noi.