Eu: Ce e plictiseala aceasta care imi impatureste bataile inimii, ca pe o partitura pretioasa, departe de cei curiosi?
NuEu: leganandu-se in hamacul prins de-a lungul camerei. Uneori e bine sa dormi. Lucrurile trec de la sine.
Eu: Vidul acesta care se scurge prin mine, agatandu-mi fiecare celula pana la descompunere. Parca ma tarasc pe spatele unui sarpe din plastilina.
NuEu: Statul e mereu fals. Nimeni nu sta niciodata cu adevarat. casca adanc, fredonand o melodie dintr-o foaie de ceapa. Leganarile loveau masa din bucatarie sacadat.
Eu taie legaturile hamacului, transfigurat, alb ca varul, tremurand. NuEu se trezeste pe podea buimac.
Eu: Uneori e bine sa stai. Atunci timpul se plictiseste si el.
NuEu casca prelung si adoarme la loc. Eu clipeste intruna cu ochii in gol si ceasul la mana.
Seara somnoroasa cu zambet de toamna.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu