joi, 30 decembrie 2010

Lista partiala

In 2010 am invatat:
-fericirea e o povara mult prea greu de suportat, iar daca dureaza prea mult timp se poate confunda usor cu nefericirea;
-cand esti fericit cu ceilalti uiti sa fii fericit cu tine insuti, iar daca te lasi dus de val, pana la urma te confunzi cu valul;
-singuratatea este preferabila multimii, doar asa iti poti auzi clar propria voce reflectandu-se in pereti;
-si in haos te poti auzi usor, deoarece iti construiesti o crisalida in care te protejezi de restul lumii;
-mlastinile sunt benefice doar pentru a constientiza cat de jos poti sa cobori sau doar pentru a invata cum sa iesi din ele si cum sa le eviti;
-a pierde timpul nu exista, exista doar constiinta pacatoasa si tematoare de a crede ca nu faci nimic, de fapt este teama de nimic ( prea multa libertate sperie);

to be continued dupa o alta meditatie...

joi, 16 decembrie 2010

Omul cu toiegele (reinvie)

"Deschid pumnul si-n interiorul pumnului meu salasluieste o inima cu altii pumni si alte inimi, ca intr-un joc cu matrioska. Nu poti fi singur niciodata, chiar si in cele mai ascunse ganduri te poti regasi ca o bucata de foaie sifonata si galbena. Il poti chiar gasi pe vecinul de vizavi ce te trage usor de maneca sa-i spui: Buna seara!"
Omul cu toiegele ofta si-si lustrui tacut toiegele in lumina difuza a lampii. Lemnul scartaia, carpa innegrita isi tara panza mai departe peste aschii.
" Buna seara, lume! Buna seara! Nu te cant, nu te doresc si totusi te vrei cantata, dorita, iubita, numai privita nu te lasi, te ascunzi dupa mii de perdele, nazbatioasa si vicleana. M-ai legat de pamant cu aceste toiege si acum se plimba in mine oameni pe care nu-i cunosc, doar le simt pumnii cum bat a frica in pamant. Ma imbraca prea multe maini, si totusi am inghetat in haina aceasta stravezie de degete."
Omul cu toiegele incepu sa-si fluiere usor lustruitul, un fluier mic si stins, precum dorinta lui de a fi singur cu ceilalti, cu el insusi. Isi aseza ghetele la lumina lampii si-si fluiera cu ochii inchisi gandurile: "Plecati, zburati, eliberati-va de mine insumi!" dar gandurile stateau cu poarta deschisa si se ingramadeau unele peste altele pe langa tocul usii.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

O bucatarie mica, ingusta, mobilata doar cu o chiuveta, o masa si doua scaune. Bezna. Un zgomot sacaitor se aude din cand in cand, apoi un scrasnet de dinti.
NuEu: Termina! Ce faci acolo? ( in glasul sau se observa o oarecare enervare, insa se calmeaza repede.) Incercam sa fumez o tigara.
Eu: Nu vrea sa se desfunde! Nu vrea! Incapatanata ca o lenesa! Nu vrea sa se miste din loc!
NuEu: Ai rabdare. Toate la timpul lor. ( respira adanc, dand ochii peste cap)
Eu lasa pompa de desfundat jos si ramane descumpanit.
Eu: De ce? Incercam doar sa-i smulg cuvintele despre oameni si viata. Doar ea comunica cu toate chiuvetele din lume.
NuEu: Ai rabdare. Uneori cuvintele n-au nevoie de oameni ca sa respire. scoate rotocoale de fum
Eu: Incepusera sa iasa din robinete, din tevi, oameni cu plete brune ori blonde, cu serviete, cu sacose. Cotropeau toata lumina, o intunecau cu saracia lor, chitaind de foame. Ei mereu cred ca un soare este doar un soare.
NuEu isi aprinde alta tigara.
Eu: Mi-au furat pana si umbra, dar mi-au sadit planta aceasta cu radacinile infipte direct in chiuveta. Zadarnic incerc sa gasesc radacinile.
NuEu: Deja s-a lasat bezna. Planta o sa creasca in voia sa. Ai rabdare, ochii tai se vor obisnui cu intunericul.
Eu reincepe sa desfunde chiuveta cu mai multa putere si forta, intr-un ritm care insa se pierde. NuEu face rotocoale albastre de fum.

vineri, 15 octombrie 2010

Revelatie

Era acolo, era Ea, axis mundi, nascatoarea tuturor vietilor, tuturor lacrimilor si zambetelor din acest univers. Nemiscata, sprijinind pe umerii ei tot forfotul nesfarsit al acestei lumi, scara fragila intre cer si pamant, ca intr-o fotografie vibranda a miros de toamna si primavara. Era Ea, mama-salcie si parea ca ma tine in brate, spunandu-mi sa nu-mi fie frica: "Totul va fi bine! Ai curaj!".

joi, 14 octombrie 2010

Plictiseli

Eu: Ce e plictiseala aceasta care imi impatureste bataile inimii, ca pe o partitura pretioasa, departe de cei curiosi?
NuEu: leganandu-se in hamacul prins de-a lungul camerei. Uneori e bine sa dormi. Lucrurile trec de la sine.
Eu: Vidul acesta care se scurge prin mine, agatandu-mi fiecare celula pana la descompunere. Parca ma tarasc pe spatele unui sarpe din plastilina.
NuEu: Statul e mereu fals. Nimeni nu sta niciodata cu adevarat. casca adanc, fredonand o melodie dintr-o foaie de ceapa. Leganarile loveau masa din bucatarie sacadat.

Eu taie legaturile hamacului, transfigurat, alb ca varul, tremurand. NuEu se trezeste pe podea buimac.

Eu: Uneori e bine sa stai. Atunci timpul se plictiseste si el.
NuEu casca prelung si adoarme la loc. Eu clipeste intruna cu ochii in gol si ceasul la mana.
Seara somnoroasa cu zambet de toamna.

vineri, 1 octombrie 2010

Definitie incompleta a noptii din noi

Decojim ce ne-a mai rǎmas de trǎit

ca pe o portocalǎ stricatǎ,

gunoierii gândurilor şi iubirilor noastre.

Câteodatǎ vrem sǎ murim

doar ca sǎ ne putem închipui cǎ suntem

pǎsǎri Phoenix.

Câteodatǎ ne ardem falsele pene de înger

vrând a ne învinge demonii,

cǎci e atât gunoi şi suferinţǎ într-o respirare.

Noaptea se joacǎ de-a v-aţi ascunselea

printre mâinile noastre ruginite şi ţepene,

ca o indiancǎ cu sclipiri de dragoste angelicǎ.

Ne cǎutǎm numele în ochii altor oameni,

ce ne privesc cu propriile lor iniţiale.

Cǎlǎtori pe marginea drumului,

ne plimbǎm cu noaptea-n sacoşǎ

împrǎştiindu-i corpul pe strǎzi,

doar toamna cuvintele se descompun

şi le tragem de oase, de artere, de vene

crezând cǎ nu le vom uita niciodatǎ.

Gunoieri netrebnici !

nici zdreanta propriului suflet

n-o putem pǎstra în noi.

vineri, 24 septembrie 2010

:)

Fiecare petala de trandafir
este o fortareata,
pe care n-o poti asedia decat
cu roua intristarilor tale.

miercuri, 8 septembrie 2010

Dezradacinare

Omul cu toiegele privea cu indiferenta si dispret statuia din mijlocul orasului sau. Era mare, aurita de razele soarelui, de ploi, de zambete, de imbratisari, saruturi. Fericirea era ca un bolovan de plumb, pe care trebuia sa-l care pe propria Golgota. Si-atunci ingenunchea si se ruga sa mai poate indura inca o jumatate de metru.
"Toate calatoresc spre centrul orasului", se gandea el, "si visele mele false despre singuratate, iubire, ura, visele mele ridicate in steaguri, atarnate de gatul fiecarei turme de oi, precum talangile, sa rasune cat mai puternic".
Omul cu toiegele isi privea mainile trist, erau muncite de atata voie buna. Ei cred ca daca razi esti nebun. Apuca cu putere strasnica toiegele, ura si dorinta ii luminau ochii, precum ghearele mortii. Incepu sa loveasca sacadat, ritmat, leganandu-se impreuna cu fluieratul vietii. Intai zdrobi mana statuii, apoi rasufla adanc, nu planse, desi sangele i se prelingea pe toate hainele, impregnand un miros naucitor. Palmele se brazdau de riduri, de rauri ale urii si ale durerii, venele nu mai putea ramane in acoperisul pielii.
Lovea in continuare, spulberandu-i picioarele, bustul, gatul, ochii, nasul, gura, pana le imprastie pe jos ca pe niste cartoane colorate de un copil stangaci. Da. Doar un copil ar fi avut curajul sa creeze un lucru atat de monstruos. Cu fiecare lovitura, pielea se exfolia, lasand doar sangele la vedere. Nu se imprastia, era nevoie de curaj pentru aceasta. Zdrobi capul statuii, o fulgerare in creieri il facu sa scape toiegele din mana. Uitase tot. De ce? Pentru ce? Simtea cum valuri de caldura, de liniste il inunda si il indeamna sa continue. O mana nevazuta. Era vinovat de moartea ei, dar aceasta vina trebuia dusa pana la extrem, ar fi fost prea las sa se opreasca acum. Si totusi...
Efortul de a merge mai departe il epuiza complet. Transpirase, tremura, plangea, praful ii inabusea respiratia. Zdrobi si bustul: coastele, plamanii de piatra, inima de piatra. Acum nu mai era nimic, doar moloz, un moloz pe care-l va curata un timp.
In sfarsit putea sa fie liber, insa inima ii zvacnea, sarea, tropaia, murind de nerabdare. Ceva lipsea. Privi in gol in locul statuii si planse in pumni.
Frigul diminetii ii tresari lacrimile.

luni, 6 septembrie 2010

Toamna cuvintele se descompun

Descult in iarba, Omul cu Toiegele isi cauta innebunit ochelarii. Pipaia printre frunzele moarte, printre ambalaje de plastic. Tremura de frica inevitabilului. Cum va rezista viscolului fara ochelari? Cum va putea sa vada fulgii de nea fara ochelari?
Pipaia in continuare cu ochii inchisi, cu degetele stranse unele langa altele.
-Vreau sa vad! Vreau sa vad! tipa plangand cu ochii scaldati in intunecime. Degetele ii devenisera aspre de la atata cautat, frunze moarte i se lipeau de pleoape.
-Vreau sa vad! Vreau sa vad! suspina incet, batand cu pumnii stransi de pamantul moale si umed. Ploaia i se prelingea pe pleoapele incarcate, apoi pe degete, apoi pe toiegele adormite.

sâmbătă, 28 august 2010

Azi totul e nu

Eu: Petalele de trandafiri sunt numai ziduri pe care nu poti sa le sfarmi oricat ai incerca.
NuEu: Nu azi, incercam maine. Maine... da? amesteca in ceaiul fierbinte mierea. Ochii incercanati de nesomn. Stranuta.
Eu: Daca le escaladezi, le poti pacali prin zambet si apoi te lasa a-ti petrece noaptea acolo. Iti dai seama? Sub cerul liber, rochiile lunii dansand pe pleoapele tale.
NuEu: Nu azi, incercam maine. Maine... da? stranuta puternic de cateva ori la rand, apoi lua o inghititura de ceai. Brrr! rasuna in camera intunecoasa.
Eu: Noi n-avem lumina niciodata aici! Daca am putea sa convingem pe cineva sa vina aici cu o lanterna. L-am servi cu ceai de iasomie.
NuEu: Nu azi, il chemam maine. Maine... da? un nou acces de stranut. tremura din toate incheieturile cu ochii ca de ceara topita.
Eu: Au crescut prea multe aripi in jurul nostru, prea multi fulgi care se tricoteaza unii pe altii cu nepasare. Ne sufoca aici.
Eu se roti in jurul camerei. Doar cercul din mijloc cu Eu si NuEu este luminat galbui.
Eu: Nu se mai vad nici zidurile. Caramizi adormite si putrezite, atat a mai ramas din ele.
NuEu: Le curatam maine, maine. Azi nu. tusi ingrozitor. pentru moment lumina fugi pe zidurile pline de ramuri verzi, pene, cartoane, sarme.
Eu: Azi totul e nu. lovi cu piciorul masuta din dreapta lui NuEu, care facu un ultim efort de a-si salva ceasca cu ceai. Stranuta.

miercuri, 25 august 2010

aproape de 1

Tu ai invatat un zid
sa iubeasca.
sa priveasca prin ochii valurilor marii.

luni, 23 august 2010

Curaj

Eu: As avea nevoie de multe lucruri ca sa fiu singur. Dar as avea nevoie de si mai multe lucruri ca sa fiu impreuna cu altii.
NuEu: Uite... ia un zmeu colorat. A fost buna ideea cu statul in parc azi. E o caldura atat de placuta. NuEu distrugea norii cu privirea.
Eu: As avea nevoie de curaj ca sa fiu singur dupa ce am stat impreuna cu altii. observase o ghinda in iarba si o arunca intr-o cioara.
NuEu : Nu tot ce-i negru e rau. Uite... o bricheta rosie.
Eu: Dar daca incendiez totul? totul? nu voi pierde oare? Nu voi suferi ca biata cioara? bricheta aprinse penele pasarii. Scantei. Animalul se zvarcolea capatand pentru prima data culoare.
NuEu: Purifici. Prin foc purifici. Daca e pentru tine, totul va invia. Trebuie sa inveti sa iubesti, nu sa te-agati.
Acum cerul era senin.
Eu: Dar eu? Voi invia?
NuEu: Uite... victoria ta e acolo! un palc de vrabii se incolacea printre copaci.

duminică, 22 august 2010

2

Drumul parea la fel, insa el nu mai putea respira ca inainte. Totul vibra a lacramioare, a ghiocei, zambile. Imbratisa primavara aceasta, incercand sa zambeasca. Se opri.
In mijlocul strazii, privea la trecatorii grabiti. Nimeni nu-l observa, nici macar cu coada ochiului. El nu-i putea deosebi, toti pareau la fel: aceeasi ochi de sticla, aceleasi haine prafuite si umede in atata viscol ce-i lasa pustii. El nu simtea viscolul lor, ci doar o adiere slaba, ce-l facea sa tresara din cand in cand.
-Ma scuzati, ma scuzati! se agata de bratul unui barbat cu ochii reci, apartinand norilor.
Primi un amalgam de raspunsuri care-l impingeau cu putere spre marginea strazii.
-Pleaca! Pleaca! il tintuiau vorbele, sprijinindu-se de zid. Sa fie adevarat? Si toata lumea aia era la fel, cu aceeasi voce, aceleasi gesturi, iar el nu reusea sa-i deosebeasca. Ar fi vrut un prieten care sa-i arate drumul catre Eliberator. Adierea se intetise, iar toiegele ii tremurau infricosate.
Sa plece? Daca renunta, va fi fericit?
Sa stea? Daca lupta, oare va fi mai implinit?
Tencuiala cadea bucata cu bucata, starnind praf si ceata. Acum nu mai vedea nimic in jur, dar vocile, vocile acelea pline, puternice si pustii il alungau cu frigul lor.
Astepta.

joi, 12 august 2010

Desteptarea

NuEu: Am uitat cum sa ma trezesc! Am uitat! in camasa de noapte si boneta de cap, arunca cu licurici mici precum lacrimile. Are pumnii plini de licurici ce se zbat.
Eu: Ce repede se uita unele lucruri! Nu crezi? decojeste o portocala, imprastiind cojile pe jos.
NuEu: Am pierdut ploaia, nu? Am pierdut-o... Va trebui sa astept mult timp pana va ploua din nou. Pumnii ii sunt aproape goi, toti licuricii s-au prins de podeaua camerei.
Eu da ochii peste cap, bombanind de indignare, tragand draperiile la o parte. Camera se lumineaza de mirosul umed al ierbii.
Portocala ii apare ca un curcubeu.
Eu: Zambetele nu stralucesc. Si nici lacrimile. Eu inghite toata portocala, molfaind-o.
NuEu: De ce nu m-ai trezit? De ce? se prabuseste dezdanajduit, atzintind picaturile de ploaie de pe geam. Licuricii se imprastie speriati langa fereastra.
Eu: Vroiam sa ma mai bucur de libertate. Si in plus, somnul nu strica nimanui, doar sufletului...
NuEu casca prelung, numai plange, dar casca intruna, frecandu-se la ochi.
Eu: Hai, culca-te, culca-te la loc. Somnul e bun.
NuEu: E bun somnul... e ... NuEu adoarme murmurand.
Eu il ia in brate ca pe un bebelus si-l duce intr-un pat mic din coltul intunecat al camerei. Il infasoara bine. Licuricii se ascund dupa draperii.
NuEu ( cu o voce stinsa):
Sa ma trezesti... eu ... eu uit. Am uitat sa ma trezesc.
Geamul croncane de apa.

luni, 9 august 2010

Rinocerii

"Imaginati-va ca intr-o buna dimineata observati ca au luat puterea rinocerii. Ei au o morala de rinoceri, o filozofie de rinoceri, un univers rinoceresc. Politistii sunt rinoceri. Magistratii sunt rinoceri. Esti singurul om printre rinoceri.
Ii vorbeam. Era inca un om. Sub ochii mei, dintr-o data, ii vad pielea intarindu-se si ingrosandu-se intr-un mod inspaimantator. Manusile, pantofii ii devin copite; mainile se fac labe, ii creste un corn in frunte. Nu mai stie, nu mai poate sa vorbeasca. A devenit rinocer. As vrea sa fac ca el. Dar nu pot.
Singur, sunt singur, inconjurat de oamenii acestia care sunt pentru mine tari ca piatra, la fel de periculosi ca serpii, la fel de implacabili ca tigri. Cum sa-i fac sa-mi admita valorile, lumea interioara pe care o port? In realitate, fiind ultimul om in aceasta insula monstruoasa, nu mai reprezint nimic, doar o anomalie, un monstru. "

Eugen Ionesco- Prezent trecut, trecut prezent

vineri, 23 iulie 2010

TIMIDITÁTE, timidități, s. f. Însușirea de a fi timid; lipsă de îndrăzneală; sfială, sfiiciune. – Din fr. timidité, lat. timiditas, -atis.
SINGURĂTÁTE, (2) singurătăți, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care trăiește singuratic (1); spec. izolare morală. 2. Loc retras pe unde oamenii nu umblă deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (și de animale); pustietate; p. ext. izolare.
EGOÍSM s. n. Atitudine de exagerată preocupare pentru interesele personale și de nesocotire a intereselor altora. – Din fr. égoïsme. Trăsătură morală care pune mai presus de toate interesele personale; iubire excesivă de sine.
LÉNE s. f. Faptul de a se complăcea în inactivitate; înclinația celui căruia nu-i place, care nu dorește, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. – Din sl. lĕnĩ.
Astfel, putem trage concluzia ca timiditatea este si o lene a sufletului, o caracteristica egocentrica, care te indeamna sa te pastrezi numai si numai pentru tine.

sâmbătă, 26 iunie 2010

Oda mainilor ei

Pablo Neruda

Eu, intr-o piata,
ori intr-o mare de maini,
pe ale tale le-as recunoaste,
ca pe doua pasari albe,
deosebite
de toate pasarile:
zboara-ntre maini
ratacitoare,
navigheaza-n vazduh,
stravezii
dar se intorc
alaturi de tine,
alaturi de mine,
se strang somnoroase, la sanul meu.
Diafane sunt, goale,
subtiri,
stralucitoare
ca un clestar
si falfaie
ca evantaiele-n aer,
ca penele cerului.

joi, 15 aprilie 2010

Cuvintele sunt pentru orbi.
OM isi goneste staulul cu idei si le duce la pasunat.
Nu mai e vreme de flori moarte.
Se da afara pulsul orelor.
Un semn de intrebare se hasureaza precum o jumatate de inima.
Cand pestele se zbate, poate aluneca printre degete.
Florile de gheata traiesc doar pe luna.
OM nu-si panseaza ranile, le acopera cu spini de mura.

Cuvintele sunt pentru orbi.

sâmbătă, 20 martie 2010

Fiecare avem un demon in noi, care ne rade voios sub unghii.

vineri, 19 martie 2010

maturatori de vise (fragment)

primǎvara n-aduce decât începuturi de poduri
între nicǎieri şi totdeauna
când arlechinii pictaţi cu ramuri de mǎslin
încearcǎ sǎ devinǎ acrobaţi
între liniile de marcaj ale îngustului drum
când oamenii au în ochi fluturi

e-adevǎrat ce se spune din vârful buzelor
când se lasǎ amurgul ?
cǎ suntem nişte etaje din seara mult prea tristǎ
a unui bloc zdrenţuit de cutremure
cǎ suntem nişte nume-numere ce se rostogolesc
precum fuioare ameţite pe scǎrile blocului
vrând a boteza mǎcar o treaptǎ cu amprentele umede
de lut ale eului nostru.

nu se poate lǎsa copilul din noi sǎ se joace
în nisip de-a vacanţa
când noi suntem gloanţe la ruleta ruseascǎ
când fiecare are propriul demiurg
cǎruia ar vrea sǎ-i înghitǎ aura
sǎ o pǎstreze precum un trandafir
o amintire
el nu mai e de-al lor, e doar un
jucǎtor febril de zaruri

mǎturǎtori de destine suntem
de iluzii idei
primǎvara carǎ dupǎ ea doar vagoane
cartonate
iar noi, bosumflaţi pe calea feratǎ
numǎram câţi pufi de pǎpǎdie au mai rǎmas
pânǎ mâine
Cǎci abia Mâine am vrea sǎ plecǎm spre Nicǎieri

marți, 16 martie 2010

Sfarsit

Biserica- "acolo locuieste cel mai demn de respect sentiment omenesc. Oamenii simt nevoia sa faca o casa sentimentelor lor." (181)
" Cand stati in fata oglinzii, in clipa in care va priviti, nu mai sunteti vie! Fiindca pentru a va vedea, trebuie sa opriti pentru o clipa viata. A te aseza intr-o pozitie anume e ca si cum ai deveni statuie pentru o clipa. Viata e in continua miscare, nu poate niciodata sa se vada pe ea insasi cu adevarat." (193)
"A te cunoaste inseamna a muri."
"Dacă numele este lucrul, dacă un nume este în noi conceptul oricărui lucru din afara noastră, iar fără nume nu există conceptul, şi lucrul rămâne în noi ca orb, indistinct şi indefinit, ei bine, atunci acesta pe care l-am purtat printre oameni să-l graveze fiecare, inscripţie funerară, pe fruntea imaginii cu care i-am apărut, şi s-o lase în pace şi să n-o mai po-menească. Nu e altceva decât asta, o inscripţie funerară, un nume. Li se potriveşte morţilor. Cui a terminat. Eu sunt viu şi nu termin. Viaţa nu se termină. Şi nu are habar de nume viaţa." (209)
L. Pirandello- Unul, niciunul si o suta de mii

luni, 15 martie 2010

incercari de recuperare

Eu: -De cate ori vreau sa plec, ma impiedic de buruieni.
NuEu: -Pleaca! Cine te opreste? NuEU incerca sa fotografieze fulgerul luminos.
Eu: -As vrea sa nu ma mai sufoce lanturile. As vrea sa le pot largi, sa suflu mai usor.
NuEu: -Imposibil! Aici e un joc de "totul sau nimic", lanturile sunt imobile. Pleaca! Cine te opreste? rotea obiectivul in functie de lumina soarelui.
Eu: -As vrea sa iau totul cu mine. As vrea sa fiu liber, as vrea sa plec, sa scap de lanturile astea.
NuEu: -Esti las, ti-e teama sa traiesti, ti-e teama sa fii liber. frustrat ca fulgerul disparea prea repede, dadu ochii peste cap si sorbi o gura din cafeaua fierbinte.
Eu: - Teamǎ ? Oare nu tocmai faptul de a renunţa la lanţuri se cheamǎ laşitate ?
NuEu: -Hm, tie ti-e teama sa nu-ti inghita vidul gandurile si sa te pierzi. E un joc de "cum si ce".
Eu: -Oare exista viata dincolo de lanturi?
NuEu: -Exista oriunde vrei sa o gasesti. bucuros deoarece in sfarsit a fotografiat o spada pe cerul imbufnat.
Eu: -Dar libertate?

duminică, 7 martie 2010

Tagore -66-

"Un nebun ratacea, cu paru-ncalcit, ars de soare, acoperit de pulbere, cu trupul straveziu, buzele stranse ca si poarta inchisa a sufletului sau, cu ochii arzand, ca lampa de sticla ce-l intovarasea, cautand piatra intelepciunii.

(...)Asemeni oceanului, ce neincetat se inalta spre cer, ca sa atinga necuprinsul.
Asemeni stelelor ce se rotesc, nazuind catre-o tinta niciodata atinsa.
Astfel pe plaja pustie, nebunul, cu suvitele roscate de pulbere, ratacea cautand piatra intelepciunii.

Intr-o zi, un strengar se opri si-l intreba: Cum ai gasit acest lant de aur, care-ti incinge mijlocul?
Nebunul tresari, lantul, candva de fier, se prefacuse in aur! Isi lovi fruntea cu salbaticie: << Unde, unde mi-am implinit fara de stire, visul?>>
Prinsese obiceiul sa incerce pietrele pe care le-aduna, lovindu-le cu lantul sau si sa le-arunce ganditor apoi, fara a cerceta de se-ntamplase vreo schimbare.
Amurgise, spre apus, cerul era de aur. Pustiit, cu trupul si sufletul dezgolit, asemeni unui arbore dezradacinat, nebunul porni sa caute iar comoara pierduta."

Nu exista masini, exista doar trenuri

Nu exista masini, exista doar trenuri.
Noi ne jucam de-a arhitectii, de-a vizionarii, de-a poetii, dar avem doar arcuri si sageti.
Noi ne jucam de-a fi, de-a trai, de-a visa, dar suntem schiopi, muti, orbi.
Noi ne jucam de-a zambetele, de-a plansul, de-a moartea, dar suntem precum omul cu toiegele.

Nu exista masini, ci doar masini imbarcate in trenuri ce se joaca de-a calatoria.

vineri, 5 martie 2010

Ieri, acum, maine

Azi e 5. 5 babe mohorate si ploioase. Ce mult barfesc! Se aud ecouri de peste tot. Vorbesc intruna despre vecina de la parter, vecina de la colt, numai vecine au in minte. Si nume. Chiar si numele meu.
Babelor mele le place sa ninga. Si ele ning cu martisoare, cu flori ofilite, cu trenuri, cu roti de masini; ele ning cu orice inutilitate. As vrea sa ninga cu vointa. Sa o adun de pe jos, sa o reconstitui ca pe un puzzle stricat, scorojit, o bucata de carton pe care sa o sudez in bucata de corset lipsa.
As vrea sa mai ninga cu nume. Un nume nou, ca o renastere primvaratica, pe care va trebui sa o castig an de an. Un nume nou, pe care sa mi-l scrijelesc pe frunte ca o chemare veche.
As vrea sa mai ninga cu urechi, cu timpane. Care sa vibreze si sa aud vocile, toate vocile din lume, pe care am uitat sa le aud, pe care nu mai stiu cum sa le aud.
As vrea sa mai ninga cu oase noi, cu sperante, cu idei, pe care sa le pun cap la cap si sa-mi reinoiesc corpul si aripile.
Dar... m-am impotmolit in nameti si am uitat sa culeg fulgii in palma. As vrea sa ninga cu remorci... e frig.

marți, 16 februarie 2010

Omul cu toiegele

Mergea, hotarat sa inainteze orice ar fi. Vant? Masini? Caini? Viata?
Nu. Nimic nu putea conta, atata timp cat avea toiegele in mana. Se sprijinea, avea limitele pasilor sai trasati de doua bete, ce scrasneau, trosneau la fiecare impunsatura de asfalt.
Vroia sa plece, vroia sa scape, sa-si gaseasca Eliberatorul, cel care-l va dezlega de povara celor doua toiege. Asa ca mergea, il cauta neincetat, neoprindu-se, cu rasuflarea taiata, imbujorat.
-1 leu! 1 leu! 1 leu ghioceii! maini unsuroase, negre, ii aranjau in ladita de carton, ii fluturau ca pe niste steaguri invechite, uzate.
-3, va rog,ochii se aprinsera de fericire. Pentru prima data simtea cum ar avea pentru ce sa continue sa mearga. Frenetic? Frenetic ii batea inima nesatula, deodata trezita la viata. Incerca sa se scotoceasca dupa 3 lei, insa isi dadu seama ca se va dezechilibra, ca va trebui sa se stea doar intr-un singur toiag.
-Ma scuzati.
Lemnul isi infigea coltii in asfalt, infometat, plictisit, in agonia cautarii,incrustrandu-i pulsul, purtand pasii inainte, inainte...

vineri, 29 ianuarie 2010

Az

Eu: -Rotund?
NuEU: -Nu. Ma plictisesti. casca adanc, pocnindu-si degetele.
Eu: -In colturi?
NuEU: -Luna plina azi. ( 1,2,3 numara in gand)
Eu: -12 etaje pana la 48 de ore.
NuEu: -Trenurile pleaca mereu din gara? ( clepsidra ii alunga caderea degetelor)
Eu: -Bulgari mereu se topesc primavara. Cand ding-dong ceasul?
NuEu: -Nu. Ma ... Nu recunosc fiorii. (intoarce capul. Pletele ii curg pe umeri gri)

A

Cum se sparge un pahar?
Cum se aduna cioburile?
Cum se lipeste un pahar?

Cum se cioplesc cioburile?

joi, 28 ianuarie 2010

:)

"Omul se ridica impotriva zeilor si ii neaga, recunoscandu-le calitatea de fantome, cand va fi proiectat sub timp, se va gasi atat de departe de ei, incat va fi pierdut pana si ideea existentei lor. Si drept pedeapsa a acestei uitari, va face atunci experienta caderii complete." (Cioran, Caderea in timp, pag 161)

miercuri, 27 ianuarie 2010

Fragmente

Sa fii liber inseamna sa nu-ti mai cauti destinul, sa renunti la a mai face parte dintre cei Alesi sau dintre cei osanditi. A fii liber inseamna a te exersa sa nu mai fi nimic. (Cioran, Caderea in timp, pag. 90)

miercuri, 13 ianuarie 2010

Amalia

Amalia alerga pe strazile ploioase precum o naluca, cu buclele rebele si blonde tresarindu-i la fiecare strop. Amalia numara fluturii albastri si rosii cu fundite, care isi imprastiau aurul aripilor nepasatori. Amalia nu putea privi cerul, ci doar bucatile de nori ce se revarsau navalnici peste pasii ei sprinteni. Amalia isi simtea corpul ca cutie de rezonanta, ce palpaie spre infinit, ca un gol nemasurat ce se adanceste si, care, pana la urma, o va inghiti complet.
Isi continua numaratoarea fluturilor albastri si rozalii, ce deveneau asemenea unor mici omidutze cu aripi de zana. Din venele lor subtiate, curgea polenul ca o mare de flacari, cautand lemnul potrivit pentru ars. Pupilele Amaliei scaparau rosii, ghearele o prinsesera iarasi. Se zbatea intre zabrelele de infinit ale golului, musca din unghiile rapitorului ca dintr-un un mar insagerat.
Capul ii era electrizat de atat frig, incat ideile si gandurile i se scurgea in haul spiralat de zabrele ruginite. Unde fugisera toate? Unde? Se preschimba in gol? Devenea doar o carcasa vida, o masina aiurita, pierduta in mijlocul tornadei? Disperarea incheieturilor, caci doar ea ii mai ramasese, incerca sa prinda acel Tot confuz, dar polenul il ducea departe, era de neajuns. De ce? Cum? Ramasitele se spulberau precum ultimele suflari ale unui muribund.
Amalia...