Descult in iarba, Omul cu Toiegele isi cauta innebunit ochelarii. Pipaia printre frunzele moarte, printre ambalaje de plastic. Tremura de frica inevitabilului. Cum va rezista viscolului fara ochelari? Cum va putea sa vada fulgii de nea fara ochelari?
Pipaia in continuare cu ochii inchisi, cu degetele stranse unele langa altele.
-Vreau sa vad! Vreau sa vad! tipa plangand cu ochii scaldati in intunecime. Degetele ii devenisera aspre de la atata cautat, frunze moarte i se lipeau de pleoape.
-Vreau sa vad! Vreau sa vad! suspina incet, batand cu pumnii stransi de pamantul moale si umed. Ploaia i se prelingea pe pleoapele incarcate, apoi pe degete, apoi pe toiegele adormite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vazand ca nu-si gaseste ochelarii, renunta sa se mai chinuie sa vada. Si atunci ploaia ii cuprinse fiinta si lumina lumina ce-o vedea nu mai fi lumina, ci albastru!:))
RăspundețiȘtergere