((

Omorati luna!
ea este de vina pentru ziua noastra
de maine.

Momente in care sunt prea obosita :-??

Eu: -Ce se mai poate iubi?
NuEU: - Sunt atatea de iubit, incat nici nu ai avea suflet destul. iarba casca in lumina amurgului.
Eu: - Imi ramane o firimitura de suflet in iarba, la fiecare bataie de vant.
NuEu: - Dar tu de ce iubesti iarba? pleoapele ii cazura secerate in iarba vanata.
Eu: - Dar tu de ce iubesti amurgul?
NuEu: dezamagit in negrul lunii.
Eu: -Ce se mai poate iubi fara suflet?

NuEu tresare la susurul unei umbre.

Ceva

OM
Se pierduse în toamnǎ, ca o frunzǎ în asfaltul ploios şi frunzos. Avea capul gol şi semeţ, în vânt, precum un cruciat victorios al existenţei.
Era orb,
surd,
mut,
dar simţea scrâşnetul copacilor iarna
adânc, pânǎ în mǎdulare.
Croncǎnit de cioarǎ…..
OM
îşi pierduse în toamnǎ ultimul fir de pǎr încǎrunţit. Il dibuia cu degetele în genunchi pe asfaltul osos şi grǎbit.
Era uituc,
prostuţ,
nǎtâng,
dar dansase odatǎ în mijlocul ploii.
Din mânǎ au rǎmas doar degetele ce-şi pipǎiau originea în asfaltul uscat şi rece. OM fusese un ”sunt ”, dar mai avea gust de soare şi aer în inimǎ, ca o prǎjiturǎ abia mâncatǎ pe jumǎtate.
Fulg de nea...

de ce?

... blank...
de ce sa legi doua maini?
...
mai bine ai lega: hm...
doua suflete?
doua inimi?
un nimic de de un tot?
o cireasa de o visina?
un cer de un nor?


nu... nu...

mai bine ai scrie cum legaturile se inoada
pana la sufocare?

de ce sa legi doua maini?

ca si cum ai avea una cu un bolovan dupa ea...

de ce sa legi doua maini?