Desteptarea

NuEu: Am uitat cum sa ma trezesc! Am uitat! in camasa de noapte si boneta de cap, arunca cu licurici mici precum lacrimile. Are pumnii plini de licurici ce se zbat.
Eu: Ce repede se uita unele lucruri! Nu crezi? decojeste o portocala, imprastiind cojile pe jos.
NuEu: Am pierdut ploaia, nu? Am pierdut-o... Va trebui sa astept mult timp pana va ploua din nou. Pumnii ii sunt aproape goi, toti licuricii s-au prins de podeaua camerei.
Eu da ochii peste cap, bombanind de indignare, tragand draperiile la o parte. Camera se lumineaza de mirosul umed al ierbii.
Portocala ii apare ca un curcubeu.
Eu: Zambetele nu stralucesc. Si nici lacrimile. Eu inghite toata portocala, molfaind-o.
NuEu: De ce nu m-ai trezit? De ce? se prabuseste dezdanajduit, atzintind picaturile de ploaie de pe geam. Licuricii se imprastie speriati langa fereastra.
Eu: Vroiam sa ma mai bucur de libertate. Si in plus, somnul nu strica nimanui, doar sufletului...
NuEu casca prelung, numai plange, dar casca intruna, frecandu-se la ochi.
Eu: Hai, culca-te, culca-te la loc. Somnul e bun.
NuEu: E bun somnul... e ... NuEu adoarme murmurand.
Eu il ia in brate ca pe un bebelus si-l duce intr-un pat mic din coltul intunecat al camerei. Il infasoara bine. Licuricii se ascund dupa draperii.
NuEu ( cu o voce stinsa): Sa ma trezesti... eu ... eu uit. Am uitat sa ma trezesc.
Geamul croncane de apa.