"Deschid pumnul si-n interiorul pumnului meu salasluieste o inima cu altii pumni si alte inimi, ca intr-un joc cu matrioska. Nu poti fi singur niciodata, chiar si in cele mai ascunse ganduri te poti regasi ca o bucata de foaie sifonata si galbena. Il poti chiar gasi pe vecinul de vizavi ce te trage usor de maneca sa-i spui: Buna seara!"
Omul cu toiegele ofta si-si lustrui tacut toiegele in lumina difuza a lampii. Lemnul scartaia, carpa innegrita isi tara panza mai departe peste aschii.
" Buna seara, lume! Buna seara! Nu te cant, nu te doresc si totusi te vrei cantata, dorita, iubita, numai privita nu te lasi, te ascunzi dupa mii de perdele, nazbatioasa si vicleana. M-ai legat de pamant cu aceste toiege si acum se plimba in mine oameni pe care nu-i cunosc, doar le simt pumnii cum bat a frica in pamant. Ma imbraca prea multe maini, si totusi am inghetat in haina aceasta stravezie de degete."
Omul cu toiegele incepu sa-si fluiere usor lustruitul, un fluier mic si stins, precum dorinta lui de a fi singur cu ceilalti, cu el insusi. Isi aseza ghetele la lumina lampii si-si fluiera cu ochii inchisi gandurile: "Plecati, zburati, eliberati-va de mine insumi!" dar gandurile stateau cu poarta deschisa si se ingramadeau unele peste altele pe langa tocul usii.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu