Aripi de înger…

de roxx

-A venit vremea sǎ cucereşti calul troian!

Îmi şopteşte îngerul.

Dar sufletul meu tace,

Se mai gậndeşte încǎ la frunze.

-Gǎseşte norii in iarbǎ !

Îngerul fậlfậi din aripile-I roşii.

Sufletul meu s-a agǎţat cu ochii de aer

Şi-şi numǎrǎ moleculele.

-Strậnge petalele de apǎ,

Cele tulburi transformǎ-le în piatrǎ.

Îngerul mǎ privi drept în inimǎ,

Dar ea nu mai era în suflet,

Pierise demult, acum aparţinea stelelor.

-Eu trǎiesc viaţa plastilinei, mǎ rumegǎ

Mậinile roase de Soare, mǎ construiesc

Dupǎ viaţa lor galbenǎ.

Aş vrea sǎ-mi dai viaţa mea.

Am obosit sǎ mǎ mǎnậnce greierii.

Îngerul auriu suspinǎ:

-A venit toamna !

Şi oamenii vor deveni picuri de ploaie cenuşie !

Îmi iau aripi de frunze,

Nu verzi, ci de culoarea trandafirului amurgit.

Zbor… zbor spre culmile de argint ale gậndului,

Unde iau înfǎţişarea norilor, cậmpiilor verzi în soare.

Îngerul se plậnge :

-E pustiu aici… e pustiu în sufletele voastre,

Şi marea nu se aude cậntậnd.

-E tǎcere aici… e prea multǎ tǎcere,

Încật pậnǎ şi tristeţea îşi cheamǎ moartea.

Îngerul cǎzut în iarbǎ strigǎ:

-A venit toamna şi aripile-mi sunt strivite!

Ploaie.