Caderea in timp (E. Cioran)

"Cei mai multi respira fara sa-si dea seama, fara sa cugete la asta; dar daca intr-o buna zi nu mai pot respira, vor vedea cum aerul, devenit deodata o problema, ii va obseda clipa de clipa. Nefericiti cei ce stiu ca respira, si inca si mai nefericiti cei ce stiu ca sunt oameni!
Convins ca va veni si vremea lui, ca e in stare sa-l ajunga din urma si sa-l depaseasca pe Dumnezeu, omul se agata- cu invidie- de ideea de evolutie, ca si cum faptul de a inainta ar trebui in mod necesar sa-l duca spre cel mai inalt grad de perfectiune. Tot vrand sa fie altul, va sfarsi prin a nu fi nimic. Neindoielnic, evolueaza, dar impotriva lui insusi, catre o complexitate care-l nimiceste." (pag.25)