3.

Astăzi pare că m-am trezit din somn. Refuz să mai fiu un somnambul prin acest magazin cu de toate. Întredeschid ochii, dar pleoapele se prăbuşesc sub galonul de somn. Refuzul meu este deposedat de toate drepturile şi I se pun cătuşele. În temniţă cu tine, în temniţă! Dar nu pot să-mi dau seama cine vorbeşte, e prea multă lumină şi prea mult întuneric. Jumătăţi de cuvinte abia rostite, abia bănuite…

Şi atunci a intrat o adiere de aer mediteranean însufleţind totul şi trântind uşa magazinului aşa de puternic încât au sărit toate lingurile de lemn agăţate pe pereţi.  Până şi pânzele de păianjen zâmbeau, chicotind, încurcându-mi şi mai mult fâstâceala. Probabil au interesat-o eşarfele din mătase pe care le aveam expuse în geam, deşi nu se mai vedeau demult aşa bine din cauza ploilor şi ninsorilor. De ce le-aş fi curăţat? Lucrurile de valoare trebuie mereu protejate de armate de insecte fioroase.

Îşi purta mâinile micuţe şi fine deasupra mirodeniilor, iar tâmplele mele zvâcneau, galopau pe autostrada existenţei mele. Până la ultima picătură! Copitele cailor băteau furioase la volanul unei decapotabile gri. Cu ce vă pot ajuta, aş fi vrut să pot articula măcar două cuvinte, dar se opreau speriate de răsuflarea mea, de vocea mea care putea să fie ori prea subţire, ori prea groasă, ori să nu fie deloc. Poate rămăsesem fără, n-aveam de unde şti, căci urechile mele demult nu mai distingeau realitatea de imaginar.  Se opri asupra raftului cu cărti, tamponându-şi obrajii cu un şerveţel, în timp ce eu gesticulam agitat către oglindă, căci putea lesne să o folosească. Ochii rotunzi şi albaştri, ochii rotunzi şi albaştri, mă blocasem ca o păpuşă întoarsă cu cheia căreia I s-a stricat mecanismul şi rămăsesem cu degetele întinse aşteptând. Iar privirea ei se fixase asupra mea exasperantă, sufocantă căci nu-i desluşeam sensul. V-am întrebat dacă aveţi “Greaţa” de Sartre, atunci m-am năpustit asupra raftului răvăşindu-l, sortându-l, însă nu puteam citi titlurile, autorii, vedeam cu uşurinţă tot ce scria acolo şi nu puteam pricepe. Treceţi mâine, o caut prin depozit, sigur este acolo. Imediat după uşa se închise în urma ei, m-am prăbuşit pe podea. Şi ştiam că va veni momentul în care va cere mult mai multe, iar stratul gros de praf mă va împiedica să i le dau. Poate îmi va jefui magazinul fără măcar vreo ameninţare. Oamenii mereu te lasă mai gol după ce pleacă, iar pereţii se strâng în urma lor.

Mi-am dat seama ca ceva era în neregulă cu calculele simplexului meu, atinsesem maximul de resurse şi minimul de rezultate.