Minti!

Statea pe scaun, sprijinindu-si mainile de aer fara vlaga. Era ora 5, era timpul sa se intalneasca cu prietenii sai, dar nu putea sa-si alunge sentimentul de lene care-l cuprinsese ca o tumoare ce creste inauntrul lui fericita. Tusi, stranuta, alunga neputinta batand din maini, parca vrand sa se descotoroseasca de o musca, se parfuma si-si pieptana bretonul. Se simtea inutil. Era inutil. Pentru ce? apoi isi incheia vesta, netezindu-i cutele. Geamul ii parea murdar si se rusina stiind ca prietenii lui vor observa, dar nu vor spune nimic pentru a nu-l rani, dar vor sti, isi vor da seama de incapacitatea lui de a se impotrivi vointei sale de a sta si atunci nu se vor mai increde in el niciodata. Era prea tarziu, 5 si 5, nu mai avea cand sa il stearga, asa ca trase draperia, oricum se lasa seara in curand. Privi nostalgic ultimele raze de soare portocalii-rosiatice, apoi le acoperi cu draperia verde. Mai bine! chiar daca colturile putin indoite ieseau in evidenta, macar nu erau murdare.

Tresari, cartile zaceau aruncate haotic in pat, iar agenda intoarsa pe birou. Energic, le facu teanc si le indesa intr-un sertar. "Ei nu trebuie sa ma judece pentru ceea ce fac, trebuie sa ma stie asa cum nu sunt sau poate cum am devenit pentru ei: usuratic." scoase batista si-si tampona fruntea, apoi e uita in stanga si in dreapta nestiind ce sa faca. 5 si 10, "inca 5 minute si voi intarzia. Nu, nu trebuie. Un om nu trebuie sa ramana singur niciodata. Omul este o fiinta sociala, asa spunea aa... la dracu' iar uit! Ce folos? Ce folos atatea carti, daca uit?" deschise sertarul iar, vrand sa ia cartile, dar se opri. Nu le putea arunca.

Pe tava pe care o gasise in bucatarie, aranja patru cesti pline de cafea, iar pe o farfurie construi un turn din biscuiti ciocolatii, servetelele se transformau in mainile sale in lebede, delfini, norisori.

Tremurand, isi cauta o cravata care sa se asorteze cu camasa lui bleu si costumul gri deschis. Evrika! 5 si 15. "Iar, iar ma judeca, iar." Isi tampona din nou fruntea cu batista si se parfuma. Isi aminti, isi trase o palma peste fata, repezindu-se la geam, agita evantaie in aer pentru a se aerisi mai repede.

Totul era pregatit. 5 si 20. "Am intarziat" se gandea deja la ce scuze sa invoce. Cu pasi mici si hotarati se indrepta spre dulap, apoi se intoarse emotionat si-si drese glasul, indreptandu-si nodul de la cravata, apoi se hotara si deschise usa dulapului. Purta in palma patru omuleti mici de lut, pictati in diferite culori. Un domn cu ochelari, chelie si pardesiu negru, un domn cu mustata, roscata si cu barba, o doamna cu bentita rosie si rochie larga menita sa-i ascunda burta, cea de-a doua doamna mica, slaba si albastra. Ii aseza pe birou, pe niste scaunele mici, langa tava cu cafele.

"Poftiti, dragilor, serviti! Bine ati venit din nou in casa mea! Ma scuzati de intarziere, dar ceasurile acestea imi creeaza confuzii deosebite. Ma scuzati!" se inclina, plecand umil capul. "Ce vreme frumoasa!" clatinara aprobator toti din cap, apoi doamna grasuta incepu sa vorbeasca cu domnul chel despre ultimele filme difuzate pe postul national de televiziune. Domnul cu mustata o tinea de mana pe doamna mica pretinzand ca stie sa prezica horoscopul numai uitandu-se in palma. Ii privea incantat, nu mai era singur, aceasta baie de umanitate il salva de la orice mizerie.

"Maine cred ca ploua. Ar fi mai bine daca ninge, dar nu avem noi norocul asta." cei patru continuau sa vorbeasca intre ei nestingheriti, razand.

Incepura sa joace carti, iar la diferite intervale de timp se striga ca o formula magica ce-i facea sa adune din ce in ce mai multe carti. Nu ar fi putut sa joace si el niciodata, nu era indeajuns de sincer sau de mincinos. Le urmarea doar mainile micute cum se agita si impart sau iau carti. Biscuitii se terminasera, iar farfuria era plina de firimituri. "Mai vreti? Mai am un pachet intreg, dragilor. " dar ei nu-i raspunsera prea prinsi de febrilitatea jocului. "Mai vreti?" intreba de data aceasta mai tare, mai puternic, cu o usoara iritare in glas.

"Mai vreti?" pumnii i se strangeau din ce in ce, iar cravata avea nevoie urgent sa fie desfacuta. Cartile se imparteau in continuare in ritm de . Le imprastie cartile plangand, apoi ii insfaca de par aruncandu-i la loc in dulap. "Mintiti cu totii, daa!"

Se prabusi pe scaun. Linistea lacrimilor sale il apasa pe umeri, avea un deja-vu, ceva era cunoscut in toata afacerea asta. Nu putea plange cu adevarat, ar fi fost prea comun. Deschise geamul, avea nevoie de aer. Se aseza din nou la birou si intinse lutul.