joi, 12 iulie 2012

Frig


Era una dintre acele zile în care pereţii mă strângeau îngheţaţi. Castel de gheaţă în mijlocul lui iulie. Nu puteam pleca, uşa ar fi făcut prea mult zgomot. Îmi ţineam respiraţia de frică să nu mă audă, deşi amândouă ştiam că respirăm acelaşi aer. Tiptil, m-aş fi strecurat în vârful picioarelor mai degrabă, lăsând tot în urmă, decât să îndur supliciul de a-I adresa vreun cuvânt. Trebuia. Dar măcar de ar fi aruncat cu oale şi crătiţi în mine, să ţipe, să urle, să dea cu pumnii în perete. Păşeam pe un teren cu bombe ascunse, iar eu n-aveam niciun chef să explodez încă. Preferam să mă resemnez în răceala care-şi înfipse colţii în amândouă.
Se închide uşa, bună, pa, ai luat pâine, pa, bună, cărămizile zidului se adăugau vesele, iar eu ziceam mâine, iar mâine se tot preschimba în azi. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu