?

Eu: -Nimic nu mai e la fel! Totul acesta e atat de strain, atat de sinistru si pustiu. Nu sunt de aici, am ramas Acolo, iar gandurile imi dau coate in burta, in spate, sa ma intorc.
NuEu: -Nu pleca! Nu pleca! Fara tine se duce si nimicul! isi impletea o bratara albastra pe canapea.
Eu: -Nu simti? Merg pe strada ca un automat, ca un trup pustiu, manat de dorintele altora, nu ale mele. Cine ma vede, va zice: "Iata un om normal care merge."
NuEu: -Atunci nu mai merge. Cine te pune sa mergi daca te simti pustiu? se caznea sa prinda un ochi cu croseta.
Eu: -Nu, nu, nu! Dar nu ma simt pustiu, trupul meu este asa. Insa gandurile, ele cotropesc tot orasul acesta, il devoreaza pana la ultima bucata. Imi sufoca sufletul pana la moarte.
NuEu: -Ma obosesti! Serios! Pentru ce atata simtire? Viseaza! isi intinse mainile, indoind atza prea lunga.
Eu: -Si dorul? Cu el ce facem? Unde il ascundem? Totul este plin de dorul de Acolo.
NuEu: -Dorul?! Dorul nu se ascunde niciodata, dorul se uita incet-incet precum un om care a murit.
Eu: -Dar cand?