Neputinta

Omul cu toiegele se plimba ca de obicei pe marginea drumului. Era un drum nesfarsit care incepea in stanga casei sale si nimeni nu stia unde duce. Era prea mult pentru un om ca sa poate merge pe asemenea ruta obositoare, dogorea pamantul incat puteai sa-l auzi clocotind. El schiopata nebagand de seama soarele, copacii rari, praful care se ridica la fiecare bataie de vant. Aceste lucruri il incantau candva, dar acum nu, deoarece nu le putea vedea. Parca un nor i se puse pe ochi, iar el trebuia sa se chinuie sa-l dea la o parte. Se complacea, il acceptase ca pe un parazit si acum nu putea sa-l lase sa plece. Era al lui, norul lui, neputinta lui. La ce bun lupta? Oricum, si cu lupta si fara lupta tot mori, isi zicea el mandru. La ce bun? Mai bine sa mori odihnit, si-si continua mersul alene si egal.
De niciunde parea ca pluteste un scancet infundat, un scancet care se chinuia sa planga el insusi de greutatea durerii sale. Omul cu toiege se opri si adulmeca zgomotul, caci cu urechile degeaba ar incerca sa auda, erau duse si ele. (dar despre aceasta intr-un alt episod:) ). Apoi incepu sa pipaie in genunchi marginea drumului. Pierdere de timp, pufni in sine insusi, o cautare e intotdeauna inutila, mai ales cand nu stii ce cauti, niciodata nu poti afla daca ai nimerit bine. De data aceasta insa a avut noroc: gasi o fiinta ca un ghemotoc incurcata in niste fire ciudate si intepatoare. Ce sa fie? Se zbatea, mima fuga si o mima chiar foarte bine cu piciorusele subtiri si zvelte. Un alergator de performanta, zambi ironic, incercand sa descurce atele buclucase. Fiinta parea sa-si dea seama ca va fi ajutata si se opri, astepta.
Dar omul cu toiegele se opri si el. Gasi capatul atelor, putea sa le desfaca. La ce bun? N-ar invata nimic din incurcatura aceasta si ar continua sa alerge apoi nestigherita. La ce bun? Sa o ajute ar insemna sa se simta el mai bine, important, mai bun. S-ar simti om, iar el refuza cu orice chip acest statut. Pana la urma si la coada, e vina ei ca s-a incurcat, de ce ar salva-o? Si-ar face o idee total gresita: viata s-ar putea salva. Nu, inutil.
Pasi mai departe alene si egal, mirosind praful si scancetul ce se zbatea mai departe. Nici macar fuga nu-l putea obosi.