Gol

Eu îmbrăcat în salopetă neagră, stă într-o jumătate de ou spart în mijlocul camerei, care îl acoperă până la umeri.

Eu: Foc sau apă, mereu dau pe lângă ţintă. Iar aburul ăsta mă strânge de gât. (tuşeşte şi rupe o bucată din coajă. Îi ies mâinile.)

NuEu: Totul e sincronizarea. Înveţi prea târziu. (cască, se şterge la ochi şi aruncă cu săgeţile încă o dată. Nu nimereşte)

Eu: şi linia asta de tren, da, se mişcă, se clatină. Iar respir cu plămânii altcuiva. (cojile se crapă până la brâu)

NuEu: Mereu tu. Mereu împrumuţi. Mereu vrei să stai în echilibru pe un val care vine şi pleacă. (rupe o pagină din carte şi aruncă altă săgeată)

Eu: Se rotesc în jurul meu. Toate seamănă cu locomotiva aia cu aburi unsuroasă care m-a pierdut. O aud cum vâjâie ca un şacal în coastele mele, trăgându-mă cu dinţii să nu cumva să cutez să mă urc în alt tren. (sparge încă un pic oul şi iese cu piciorul drept afară. Tremură)

NuEu: Te-ai împiedicat de perne. Aprinde şi cealaltă lumină. (rupe acum multe pagini, în care înfige săgeţi)

Eu: De ce n-am rămas în gară? Era linişte, era… . Iar acum mă ia vântul şi e al naibii de frig. (oul se sfarma de tot si ia foc)

NuEu ia o scară, o propteşte de perete, se urcă, deschide o trapă în tavan, apoi se trânteşte în pat şi rupe paginile.

Eu se fereşte. Ceva îl atacă din toate direcţiile. Sunete de locomotivă. Aburi. Se ghemuieşte sub o pătură.

NuEu: Dar aprinde odată lumina aia. Fug cuvintele şi nu le pot strivi.